Schimb de insulte între Iran şi SUA
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad şi secretarul american al apărării Robert Gates au făcut schimb de replici dure, miercuri, în cadrul vizitelor întreprinse în Afganistan, fiecare dând vina unul pe celălalt pentru creşterea violenţelor talibanilor în această ţară, relatează cotidianul britanic The Telegraph.
Ahmadinejad a acuzat America că a creat teroriştii cu care se luptă în prezent, răspunzând comentariilor făcute anterior de Gates, care acuza Iranul că joacă "în două tabere" încercând să menţină o relaţie bună cu guvernul afgan şi, în acelaşi timp, să sprijine talibanii, scrie publicaţia citată
Nu vedem prezenţa forţelor din Occident în Afganistan ca pe o soluţie de pace pe acest teritoriu, a declarat preşedintele iranian.
Războiul cuvintelor între cei doi oficiali a început odată cu vizitele lor la Kabul, care s-au suprapus. Gates se pregătea să încheie o vizită de trei zile, când Ahmadinejad a sosit.
SUA şi trupele occidentale nu vor învinge niciodată terorismul prin desfăşurarea unui război în Afganistan, a declarat şeful statului iranian în cadrul unei conferinţe de presă cu liderul afgan Hamid Karzai.
Nu vedem prezenţa forţelor din Occident în Afganistan ca pe o soluţie de pace pe acest teritoriu, a declarat preşedintele iranian.
Războiul cuvintelor între cei doi oficiali a început odată cu vizitele lor la Kabul, care s-au suprapus. Gates se pregătea să încheie o vizită de trei zile, când Ahmadinejad a sosit.
SUA şi trupele occidentale nu vor învinge niciodată terorismul prin desfăşurarea unui război în Afganistan, a declarat şeful statului iranian în cadrul unei conferinţe de presă cu liderul afgan Hamid Karzai.
oamenii vin cu daruri-insanlar hediyelerle geliyor
oamenii vin-insanlar geliyorlar
eu vin -ben geliyorum
tu vii-sen geliyorsun
el,ea vine-o geliyor
noi venim -biz geliyoruz
voi veniti-siz geliyorsunuz
ei,ele vin-onlar geliyorlar
bobocii-kuş yavrularına(ınsan yavrusuda olabilir)çiçek goncalara
toamna se numara bobocii-yavrular sonbaharda sayılıyor(bu bir atasözudur)
ei ınteleg-onlar anlıyorlar
praz-pırasa
praznic-dini ayin
Schimb de insulte între Iran şi SUA
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad şi secretarul american al apărării Robert Gates au făcut schimb de replici dure, miercuri, în cadrul vizitelor întreprinse în Afganistan, fiecare dând vina unul pe celălalt pentru creşterea violenţelor talibanilor în această ţară, relatează cotidianul britanic The Telegraph
amerika ve iran arasındakı hakaret degişiyor
ıran baskanı mahmud.. ve amerikan savunma sekreteri gate katı demeçlerını degıştırdıler çarşamba gunu afganıstanı ziyaret kapsamında i her seferinde bırı dıgerını suçlarken talınamım saldırılarını besledıklerıni bu ülkede ingiliz günluk telgraf gazetesine göre
Ahmadinejad a acuzat America că a creat teroriştii cu care se luptă în prezent, răspunzând comentariilor făcute anterior de Gates, care acuza Iranul că joacă "în două tabere" încercând să menţină o relaţie bună cu guvernul afgan şi, în acelaşi timp, să sprijine talibanii, scrie publicaţia citată.
ahmedınecad şu an savasan talıbanı amerıkanın eseri oldugunu suçlamasında bulundu gate nın yorumlarına karşılık, kı sucluyor ıranı ıkılı oynamakla afgan hukumetine desteklerken aynı zamanda talıbanlar desteklıyor yazdı yazıda
Războiul cuvintelor între cei doi oficiali a început odată cu vizitele lor la Kabul, care s-au suprapus. Gates se pregătea să încheie o vizită de trei zile, când Ahmadinejad a sosit.
laf savaşları iki ulke arasında kabul ziyareti esnasında anıden başladı kı üst üste oldui
Gates 3 gunluk bir zıyareti bitiriyordu ahmedınecag geldı
Departamentul de stat al SUA: Antisemitismul a crescut în 2009
Antisemitismul, care a căpătat noi forme, s-a agravat în 2009 în lume, precizează Departamentul de Stat american în raportul său anual privind situaţia drepturilor omului în lume, informează The Telegraph.
Formele tradiţionale şi noi ale antisemitismului au continuat să se agraveze, înregistrând un vârf în timpul conflictului din Fâşia Gaza, în timpul iernii din 2008-2009, notează documentul oficial.
Antisemitismul a persistat în societate în Europa, în America latină şi nu numai, de multe ori în ciuda eforturilor puterilor publice de a combate problema, a mai menţionat sursa citată.
Departamentul de Stat include în categoria noilor forme de antisemitism "o critică a sionismului şi a politicii israeliene care a atins linia galbenă", provocând diabolizarea tuturor evreilor şi declanşând în anumite cazuri violenţe împotriva evreilor în general.
Anumite guverne "au alimentat antisemitismul", în special Iranul, în timp ce o emisiune televizată din Egipt a adus un elogiu Holocaustului.
Documentul acuză unele guverne - precum cele din Iran şi Egipt - că au alimentat sentimentul antisemit în loc să îl combată, precizează The Telegraph.
Amerikan dış işleri bakanlığı 2009da antisemitism büyüdüğünu soyluyor.Dunyada 2009da antisemitism yeni şekil alarak ,the telegeapt'a gore ınsan hakları ıle ilgilenen amerıkan dıs ıslerı bakanlığın raporunda yer alıyor.
Resmi bir evrağa gore 2008-2009 yılın kıs olaylarıda Gaze bolgesınde antısemıtısm eskı ve yenı format alarak bu çatışmalar çoğalmaya başladı.
Aynı habere gore amerıkanın,avrupanın tum çabalara ramen antısemıtısm var olmaya devam ettı.
Dıs ıslerı bakanlığı antısemıtısmın yenı ebatlarından bahsedıyor ,sıonısm ve ısrael politikası sarı şeritine ulasmasına elestırdi,bu da yahudiler arasında şiddete yol açacak.bazı devletler ozellıkle İran antisemitismi beslediği ve Mısır televızyonu da holocausta ovgu getırdı.
The telegrapt'a gore Mısır antisemit semitismi ortadan kaldıracağını İran ve Mısır devletleri antisemitismi besledi.
Herhalde işin var ,bu sefer benden sana kıyak,ama bundan sonra tembellik yok ona göre arkadaşım ))))))))
ya dersde calısıyorum
bir kaç kıtap var
saolun hocamtercume ıcın
kaynaklarım sunlar
1. Limba care ne uneste
2. la roumaine sans peine ( assimile yayınları)
3. Turkler için romence ( iffet tosun yayınları)
*China acuză SUA de ipocrizie în privinţa drepturilor omului
Çin amerikayı insan hakları konusunda ıkı yüzlülükle suçluyor.
China susţine că Statele Unite ale Americii sunt responsabile pentru criza financiară şi susţine că drepturile omului nu sunt respectate în SUA.
Çin finansal krizde amerikanın sorumlu oldugunu ve amerikada insan haklarına saygı olmadıgını iddia ediyor
China acuză SUA de ipocrizie, drept răspuns la criticile Washingtonului în legătură cu restricţiile Beijingului asupra internetului, scrie Reuters.
Reuter yadı; Çin amerikayı iki yüzlülükle suçluyor , yöneltiyor eleştirilerin cevapları waşingtonun beijinlerin kısıtlanmasıyla ilgi
Departamentul de Stat american critică China, Cuba, Myanmar, Coreea de Nord şi Rusia înstudiul său anual despre drepturile omului, care ia în considerare 194 de ţări.
Amerikan hukumeti insan hakları konusunda çini, kubayı kuzey koreyi ve Rusya nın çalısmasını eleştiriyor ki 194 ulkeyı alıyor
Biroul de Informaţii al Consiliului de Stat din China a emis propriul raport anual asupra respectării drepturilor omului în SUA drept răspuns, iar cel de anul acesta se concentrează pe problemele economice ale Statelor Unite.
Çındekı amerıkan konseyının bılgı burosu yıllık ozel bır rapor yayınladı amerikadaki insan hakları konusunda zira bu yıllıkda birleşik devletlerin ekonomık problemlerıne yogunlaşılmış.
"Statele Unite nu numai că au o istorie groaznică în privinţa drepturilor omului, dar sunt şi sursa principală a multor dezastre pe tema drepturilor omului pe plan mondial", anunţă raportul chinezesc.
" Birleşik devletler raporu Çince bildirdi ki " Amerika sadece insan hakları konusunda korkunc geçmiş degıldır zira başlıca kaynagı bir çok felaket insan hakları konusunda dünyasal plan dır.????? (burası bıraz garıp oldu)
"În special în timp ce lume a suferă dezastre serioase pe tema drepturilor omului cauzate de criza globală financiară declanşată de criza americană subprime, Guvernul SUA ignoră problemele sale grave şi acuză alte ţări", se arată în raport.
Özellıkle dunya, amerikanın krızınden başlayan kuresl krızın neden oldugu insan hakları konusunda felaket yaşamaktadır, Amerikan hukumeti ciddi problemleriıhmal edıyor ve baksa ulkeleri suçluyor dıyor rapor.
Opinia Washingtonului în legătură cu încălcarea drepturilor omului în China este una cu tradiţie, iar acest subiect s-a adăugat tensiunilor recente dintre cele două ţări, create de întâlnirea dintre preşedintele american Barack Obama şi liderul spiritual Dalai Lama şi vânzarea armelor americane în Taiwan.
Washingtonun çindekiinsan hakları konusunda fikri gelenekseldir zira bu konu yenı gerilim ekledı iki ulke arasında , amerkanın tayvandakı sılah satışı başkanların arasında obama ve ruhanı randevu meydana getirdi.
China susţine că este suverana Taiwanului de la separarea din 1949 şi îl consideră pe Dalai Lama "separatist".
Çin iddia edıyorkı ayrılıkçı lama tayvanın hakımıdır 1949 ayrılıgında ve lamayı ayrılıkçı olarak degerlendırıyor. ??? bunuda begenmedım)))